25 ianuarie 2019

într-o zi n-am făcut tot ce n-am făcut toată viața

ești un nume într-o amintire
ți-ai pus buzele pe fruntea dimineții
și le-ai ținut acolo o vreme

la amiază ai căzut din zi
câțiva metri buni
într-o melancolie conștientă de sine

ți-ai amintit vechea poveste
trecutul e un timp gol
într-o zi ți-ai văzut țara
când trăgeai cu ochiul
prin rana din pieptul unui asistent
care locuia pe un pod

se auzi o voce

sunt în mine pui de păsări care vor să zboare
și patrupede care stau la pândă
vor să verse sânge, să se desfășoare
să își înfigă colții cu o iubire flămândă

Niciun comentariu: